Stand2Still

PR-ul January 28, 2009

Ma uitam astazi pe niste poze ale unei foste colege de camin. Doamne, styleless femeie. Mi-aduc aminte de cand imparteam camera de camin ca ma oripila de fiecare data cand iesea sau intra pe usa. Era slaba bat, cu niste dinti grebla style, iar la fata semana cu vulturul ala prost din desene animate, care nu vroia sa zboare si zicea mereu “Oh, no, no, no , no”. Si dormea colega Anca, caci asa o chema, cu ochii intredeschisi si cu mainile pe piept, de daca intram mai pe noapte, mai pe praf in casa, imi rupea filmul brutal si imi dadea cu Chucky la imagine.

De multe ori, ma enerva atat de rau, incat ii dadeam sfaturi. Si am sfatuit-o sa isi coafeze parul spre exterior si sa isi ia niste pantaloni negri mulati, ca la picioarele ei de model, eu numai asta as purta. De atunci s-a terminat, colega Anca a capatat incerdere in ea si a inceput sa cumpere cate chiciuri (kitsch, i know, but sounds way better than that stuff looked), cate margelute cusute cu matase lucioasa portocalie, cate broderii, cate bluzite flower power in degrade si, cel mai oripilant item: vestutza! Doamne, cand isi punea vestutza ei scurta, cu tzinte pe margini, care era de fapt un fel de ilic customizat, afisa aerul mandru al APV-istului (armata pe viata) decorat. Era lirica colega Anca (aliteratie). Era lirica de imi venea sa ii fut una cand punea muzica. Avea calculatorasul ei pe care nu instala nimic niciodata de teama virusilor (u know the type). La calculatorul ei puteai sa joci solitaire si sa asculti muzica. Cenaclul Flacara, Tatiana Stepa – Si totusi exista iubire puteai sa asculti intruna, daca nu ii futeai una, evident, ca daca ii, ea nu mai, pana a doua zi cand trebuia sa ii din nou.

Avea si un iubit colega. Numele nu era relevant. Relevant e faptul ca desi avea peste 30 de ani, el venea la noi daca vroia sa hmmm, draga nene, bulu bulu cu colega. Atunci eu si Ada (the good colleague) trebuia sa o piscam din camera, pana cand termina baiatu cu colega sa uareva they were doin’. O piscam oricum, caci impreuna erau dincolo de dincolo. Caci el, era poletzist, si cum nu se mai nascusera poletzisti pana la el, trebuia sa imi explice mie (mereu am fatza de bun ascultator, dar nu-s, sa mor eu) cum EL, nu este oprit niciodata de Politie cand conduce Solenza lui cu fabuloasa viteza de uneori chiar si 80 km/h. Iar ea se uita ca cea mai gasca oaie la el, clipind ondulat si zambind grblos si oftand nu stiu cum, ca nu sunt epitete care sa ii descrie fata. Niciodata nu ma gandeam la grotesc in ipostaze tandre, da’ omu’ cat traieste invata.

Ce vreau eu sa comunic este ca colega Anca este acum implicata, ajunsu-mi-a pe la urechi, in diverse proiecte de PR si advertising. Am si vazut-o de curand, pare the fuckin’ same Tatiana Stepa’s fan. Asa ca natiune, iata-ti PR-istii de astazi…si maine.

Si noaptea e a lui January 21, 2009

Vai de mine. Ma transform intr-o fetita. Deci de ieri ascult Rihanna, da, da, Rihanna, imi place mie melodia ei cu Justin. And that should suck, doar ca nu suck, pentru ca it happens. Dar o ascult la casti 😉 hatz, ce afacere am facut, o ascult la casti si o cant numai cand sunt singura in casa, gandindu-ma la cum sun eu oare si exersandu-mi trilulile, ca eu cant din suflet, nu degeaba. Adica vreau sa zic ca eu cand sunt singura acasa, ma transform in Rihanna wannabe. Si ma gandesc ca e patetic, da’ vine refrenu’ fix cand ma gandesc mai intens si atunci uit ca sunt patetica si ma apuc iar de cantat. Si m-am uitat in lista mea de melodii, cautand altceva, care e de ascultat, numa’ ca clicku’ s-a dus tot pe Rihanna, caci je, cand fac o fixatie, o fac cu simt de raspundere. Acum ca am marturisit, ar trebui sa ma simt mai bine nu, I’ve come clean, asa ca sunt libera sa imi asum ce ascult.

Later edit: Ziua, toata ziua ma gandesc sa nu ma mai gandesc. Si cu cat ma gandesc mai tare sa nu ma gandesc, cu atat ma gandesc si mai mult la ceea ce nu vreau sa ma gandesc. Si daca ziua ma pot gandi, ei bine noaptea, noaptea e doar a lui. si imi place mie mereu sa zic (tot de la o melodie de pustoaice vine) I’m missing  like candy. Nu mi-a fost niciodata dor de vreo bomboana sau vreo acadea, dar suna dragut, iepureste asa, candy? Te prinde parca, parca..nu?

De la Mozart la Vlahuta ie calea cea mai lunga January 13, 2009

M-am intors alaltaieri de prin Austria/Elvetia, iar cand am ajuns in Gara de Nord, mi-am dorit doar atat: sa-l intreb pe domnul Vlahuta, cu respect, da’ mata ai vazut tara asta inainte ca sa scrii atatea cuvinte frumoase despre ea? Si daca ai vazut-o, pot sa te intreb daca este cumva si singura pe care ai vazut-o? Ca daca n-ai avut mata termen de comparatie, mai treaca mearga, dar daca ai avut, sa-mi fie cu iertare, unde e bre asa de pitoreasca Romania?

Cum scria si Suzi, care abia a venit din Amsterdam, nu vreau sa fiu io romanu’ de ii pute de Romania, dupa ce a stat doua luni in Italia, come si dice, de ii zice pintrinjel si in italiana si in romana, da’ m-a lovit Bucurestiu’ fix in plex ieri noapte. Si iar imi vine sa emigrez la vreo scoala erudita de prin Anglia, de unde sa ma metamorfozez intr-o lady organizato-punctualo-responsabila peste noapte, de parca ma vad din nou la 14 ani (am 24, by the way), toata o pupa gata sa devina fluture.

iar cacomparatie:

Erika are leucemie.. November 12, 2008

Erika are doi ani. Si are leucemie. As putea sa va povestesc cum, de ce, cand a aflat. Dar de ce sa va povestesc? Ei i-a povestit cineva? Parintilor ei, cand s-au bucurat de venirea ei pe lume, le-a spus cineva sa se bucure cu timer? Nu. Nu a spus nimeni nimic. Au rasunat doar trei cuvinte, spuse de un medic ce recita diagnostice: Leucemie Acuta Limfoblastica. Si atat. Universul si-a continuat treaba. Eu am plecat in continuare la munca, tramvaiele au circulat normal, si metroul la fel. Viata isi continua cursul normal, pana si pentru Erika Eleny, care e prea mica sa inteleaga ca LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA inseamna mai ai un an de trait. La doi ani nu iti pui probleme despre cat de lunga sau scurta e viata. Ci pur si simplu traiesti sau mori.

Voi posta si contul in care se fac donatii pentru operatia salvatoare a Erikai. 150.000 de euro. Cuantificarea vietii. Ai 150.000 de euro, traiesti, nu, dai coltu’. Spune o vorba din batrani ca in fata mortii suntem toti egali. Iata ca unii care au 150.000 de euro sunt mai egali decat altii. Pana si moartea face diferente.

JOSIAN WIPPER

RON: RO50BRDE410SV20042894100
EUR: RO10BRDE410SV20043694100
USD: RO06BRED410SV20043774100

Daca din 22 de milioane de oameni ce traiesc in Romania, 1 % ar dona 1 euro, Erika ar trai. Si asta din nou este traducerea in cifre a unei vieti de om.

Underworld November 11, 2008

Vineri seara a fost Underworld laRomaero. Eu am urat din prima locatia. Stiam ca o sa am mult de mers si ca va fi frig si aveam mari emotii cu sala incalzita. Pare dificil sa faci ditamai hala din fier calda si primitoare.

Stiam dim prima ca prea mult din show n-o sa prinda subsemnata, fiind prinsa cu listele de presa la intrare. A dracu’ romani, ca nu-i nici unul punctual, sa mor. M-am postat la poarta la 6 jumate fix, cand era anuntat in comunicatul de presa postat tot de aceeasi subsemnata, ca se deschid portile. Era un frig de ma curenta pe maduva spinarii. Deci iarna in toata regula, iar eu eram ca o floricica, in miezul pistelor de aterizare, la rascrucea celor 4 vanturi, fara nici cel mai mic pomisor/stalpulet/paravan, sa-mi tina umbra musonilor. Ei bine, la cat au inceput sa vina primii oameni? la ora 8 si jumatate. 8 si jumatate!! de ce credtei ca se dau comunicate si se anunta ora de incepere? Ca sa ce? Ca sa se gandeasca cititorii:”Da de ce sa merg io la 6 jumate? Sa fiu io primu? Las’ ca ma duc io mai tarziu, ca sigur se intarzie.” Si iaca asa inghet eu de frig, ca romanii se duc la concert ca la nunta.

Pe la un 12 am intrat si eu in hala. Ce om, Karl Hyde, ce delir de concert. It was all worth it. tot statul meu in frig a meritat cand am intrat si de pe treptele scenei, din backstage am vazut 4000 de oameni in extaz. Am urcat la fix cat sa prind Born Slippy, sa ma trainspottez, sa mi se faca pielea de gaina si sa ma gandesc: Daaamn, it is all worth it!

O bucatica din extazul meu mai jos, in poze.

Inchisoarea vietii lor November 10, 2008

1 baton de sunca, 18 iaurturi, 4 pachete de branza feliata, 4 sticle de suc, 16 pateuri, 10 pachete de biscuiti, 20 de prajituri, 4 cutii de icre, 40 de batrani. Asta este traducerea in cifre a vizitei mele la Caminul de Batrani.

Am fost cu Diana ca de duminica dimineata, sa facem ceva bun. Imi era dor sa fac o bucurie, o bucurie cuiva ce nu s-a mai bucurat de mult de tot. Batranii din Romania nu se bucura decat cand se apropie moartea. Atunci se bucura ei, pentru ca au toate pregatite de inmormantare si ii prinde doamna cu coasa, fara igrasie pe pereti si cu toate hainele de somn de veci spalate, apretate si calcate. Ei bine, batranii de unde am fost eu s-au bucurat de carti si de o lingura de icre si un biscuite. Cea mai inocenta bucurie pe care am vazut-o in ochii cuiva. Cel mai sfasietor moment, pentru ca stiam ca tine cat o felie de sunca presata.

Am vazut acolo cele mai pline de povesti maini. Maini ridate cu degete lungi si unghii ascutite, slabe si cu pielea incleiata de os. Maini care cereau si care zambeau amar pentru prima si poate ultima data. Sau pana duminica viitoare, sau poate pana mai vine cineva si se uita la ei cu mila si le da ceva, orice, numai sa le dea si sa le zambeasca.

Nu au voie sa iasa de acolo. Pentru ca ar fi o raspundere prea mare pentru domnii de la centru. Daca i se face rau si moare? Si daca moare ce? Cine le simte lipsa? unul in minus la Pampers si inca un pat gol. o lingura mai putin la supa de oase servita la sala de mese ornata cu scaune de fonta.

Si ce daca domnul Mircea nu are pe nimeni? El fumeaza si da ciocolata primita de el doamnelor asistente, care sunt asa dragute.

Domnul dumitru a fost aviator si “mare gagicar” la viata lui. Avea cate una in fiecare oras. Acum e aici, dar nu se plange, ca are de toate, ce i-ar mai trebui?

Ioana vrea salata boef, dar pana la Craciun mai este, ca de Craciun, toata lumea face fapte bune. Are 35 de ani si epilepsie. Din cauza bolii nu mai poate munci la camp si atunci nu mai e buna de nimic. Are si parinti si sot si o fata. Dar nu-i aduce nimeni salata boef si ei..

Nenea Sandu ar vrea sa citeasca, el a citit cel mai mult din lumea asta. Acum are cataracta, dar se opereaza peste o luna. Nu ma vedea, vedea doar o umbra. dar eu i-am promis ca daca el se opereaza peste o luna si se face bine, eu ii aduc cele mai multe carti, pe care el sa le citeasca si despre care sa discutam, fara mila, ca si cu un om normal care citeste o carte. Fara ca el sa fie acolo si eu sa vin sa il vizitez.

Ei exista numai de Craciu, iar calendarul lor are zile fara nume. Au alt sistem de valori si sunt instrumente pentru usurarea constintei. Nu au voie sa iasa din centru, si timpul a devenit o variabila irelevanta. De ce sunt eu aici? Intreaba cei mai multi dintre ei. Si atunci este singurul moment in care nu mai poti sa minti?  Sa ii spui ca e un loc mai bun? Sa ii spui ca asa merita aviatorii? Asa ca ma voi inarma cu salata boef si multe minciuni frumoase si voi merge din nou saptamana viitoare, macar asa, vor exista saptamani in calendarul lor si nu doar luni goale.

Advance Xmas Whishlist October 1, 2008

A venit toamna si eu sunt din aia 10% care se bucura de asta. Ma revigoreaza frigul. Imi place sa merg cu metroul. Ati incercat de curand, voi astia posesori de vehicule personale sa mergeti cu RATB-ul? Am incercat eu. Am lasat masina deoparte si am plecat cu metroul de la Piata Sudului pana la Romana. Bine, asta nu trebuie facuta oricum, ci inarmat cu una bucata IPod si una bucata carte de suflet. Mie personal imi place Rodica Ojog Brasoveanu, my road companion. Este minunat. Nu te agiti, nu auzi nici un claxon, nu schimbi viteze pana-ti intepeneste sciaticu pe ambreiaj, nu dileme cand mergi cu 10km/h “sa las pe 1, sau sa bag intr-a doua?”. Minunat. Recomand cu caldura.

Daca vine Mosu la mine anu’ asta, si vine, ca am fost cuminte, sa nu ma deochi, vreau si eu ceva: dom’le, mi-e pofta de o obsesie de-mi lasa gura apa. Una fantasmagorica, greu de realizat, utopica, care sa consume. O obsesie obsedanta dupa toate regulile expuse de nenea Freud. Unii zic ca sunt nebuna, dar cum era cand iti doreai o pereche de cizme sau pantofi, cei mai pantofi din cele mai vitrine lucioase si lustruite si luminate. Si baleai la ei si ii visai si nu ii puteai avea, pentru ca aveau trei amarati de cm de toc si nu ti-i luau ai tai ca iti strici coloana…Cel putin asta era la mine, o continua goana dupa pantofi. Astea sunt obsesiile unei fetite. Acum as vrea una de femeie. Dar am de toate acum. Am toti pantofii si toate cizmele pe care le doresc, asezate frumos unele langa altele, ca niste trofee. Mi-e dor de vremurile cand nu aveam si aveam la ce sa visez. E nice sa te bucuri de lucruri mici si simple. Cu cat mai bifez o casuta on my whishlist, cu atat imi dau seama ca am debifat o casuta la capitolul entuziasm.

Va urez tuturor un whishlist cat mai stufos si cat mai putine casute bifate. Cand visele se transforma in realitate, pierd sclipici. Atunci cred ca se sting licuricii, cand cineva isi implineste o dorinta. Cea mai fericita fetita este o fetita care alearga un vis.

So, de Craciun, eu imi doresc la cat mai putine vise realizate si la cat mai multe vise realizabile.

Later Edit: Hihihi! Ce ma bucur. Se face ceva pentru animalute aici

Events September 30, 2008

Ma gandeam zilele trecute ca atunci cand muncesti devii friendless. Atunci cand muncesti ca bou’, ca daca muncesti si tu decent, 8 ore pe zi, poate nu ajungi sa visezi mediaplan-uri si colegi de munca. Dar dat fiind ca eu sunt omul absolutelor extreme, eu ori muncesc ori nu. Equals ca cand muncesc nu ma incurc. Adica 10-12-14 ore pe zi, weekends included, ca si-asa, meseria-i bratara de aur, si daca am aur am statut, equals din nou ca daca muncesc am statut. Printr-o parabola de doi lei, am statut, da’ n-am ocupatie, in afara de mersu’ dimineata la birou, cu ipodu’ in urechi, iar cand ajung la birou povestesc cat de tare m-am mai dixtrat eu mergand spre birou cu castile in urechi si neauzind pe nimeni. Ha! Umor finesque, caci eu sunt un peu de doamna, ca sa ma exprim burghez.

Si sunt un peu de doamna etern obosita si preocupata. Ezant ce-mi place mie mai tare la oameni: cand sunt ei aferati, caci nu mai exista post mai important in vreo meserie mai vitala ca a lor. Representing proudly maiself. Imi lipseste timp sa imi fac unghiile, sa ma tund, sa ma plimb, sa imi iau muzica, sa citesc, sa ma fut, dar nu imi lipseste timpul niciodata ca sa mananc. Ma transform usor din masina de produs zat si scrum in vacuta rumegatoare de orice material comestibil, fie el si cu ardei (which I most deeply and truly despise my friends, la ardei ma refer, nu la mancare).

Nici alcool nu mai consum. Am renuntat la el odata cu cafeaua (cred..?!), pentru caci daca il consum, nu mai pot sa consum Xanax, which is also vital when you have the most vital job. Nu e mult, e cat pe-o masea, da cat sa tina placebo cald la cerebel, ajunge.

In conditiile date mai si gandesc din cand in cand, atunci cand nu sunt preocupata being important, si cand gandesc, ma gandesc: la ce atata agitatie? Ca sa-mi iau lucrusoare dragute si multi pantofi pe care sa ii port, cum unde, la birou draga, la birou. Sa-mi iau o masinuta draguta si micuta care sa ma duca si sa ma aduca de la birou…It’s a circle. There’s nothing outside the office. And everything outside the office needs an office to begin with. So welcome to my life, my office.

Happy Bday August 8, 2008

When bunniez sleep in girlie’s hair, and good they do, io ma gandesc numai la o carpetica dragutza, pe care sa ma intind ca ma doare spatele. Si sa zicem ca ar trebui sa aleaga cineva intre Stan si Bran, sau Lolek si Bolek, sau surorile Indiggo, care ar fi criteriul de eliminare? Adica cand vine careva si te intreaba auzi tu ce vrei si tu tre sa zici ca Lolek sau Bolek, cred ca mereu o sa-ti para rau ca l-ai zis pe unul si o sa te gandesti cum ar fi fost daca ai fi zis celalalt. Sau daca toata lumea spune ca ar trebui sa iti placa de Stan, ca e mai slab si e mai dragut si e mai cuminte, tu spui ca ei, dar tie in secret iti place Bran, ca tie iti plac grasii, plus ca tie ti se pare mult mai amuzant Bran. Sau daca esti mister hot shot si tie de fapt nu iti place sa fii hot shot si tu asculti acasa Placebo si Minimal si o gramada de lucruri care nu se potivesc unu cu celalalt si ti se pare ca Emo nu sunt chiar asa de rai si chiar ai vazut una draguta si iti place printul ala de pe hanorace? Sau daca te duci acasa si te regasesti in versurile celei mai siropoase melodii pe care nu ai spune la nimeni ca o asculti cu atat mai putin ca iti place sau, Tuamni fereste ca ti se pare ca tanti aia zici bini ea ce zice? Sau poate odata ajuns acasa iti zboara gandul la cel mai luzar coleg de munca, cu o pleata carliotata si matretoasa si blondina si cu raiati luciosi in fund de la calcat, da care tie ti se pare ca are ceva special, sau ca e dajtept, sau ca ma rog, ceva?

Atentat la Istanbul July 30, 2008

Conform traditiei conturate in Spania prin 2006, cand eu am zburat (cu avionul!!!, eu evit sa zbor cu avionu, ca nu-mi place mie sa nu simt io asfaltu sub calcaiu meu fin de romanca) in ziua atentatelor de la Londra, alea de au deturnat oamenii vreo 11 avioane, maine plec spre Istanbul. A fost o bombita la Istanbul duminica. Io eram bine mersi pe o coasta prin sud, n-aveam io treaba, da’ acu hop si noi la Istanbul. Si hop si eu cu paranoia. Ca-s ipohondra eu, si ma doare oricum pe ici pi colo, si nu stiu de la ce. Da’ mi-e frica tare, pe langa frica zilnica, ca frica e cel mai bun prieten al omului si niciodata nu iti trebuie motive pentru asta, ca pentru altele. AI voie sa-ti fie mereu si nu tre sa explici nimanui nimic. Ei bine, sa va zic pe scurt, ce am inteles eu de la domnu’ de la terasa de unde am mancat io aseara si unde m-a pus dracu sa ma documentez. Cica separatistilor kurzi nu le place de guvernu de acuma, care guvern vrea sa-i faca mai turci decat sunt ei, si sa bage costumatiile alea sinistre in universitati si alte din astea de ale lu Allah (sa ma scuze ca nu-i zic dumneavoastra, probabil ca ar trebui sa ma pun bine cu El). Ei kurzii, cica nu vor nimic, adica eu din cele trei surse ale mele n-am reusit sa inteleg ce vor ei, ori ca nu stiau oamenii ce intreb io, ori ca chiar nu vor kurzii nimic.

Ce vor ce nu vor, io maine ma duc in zona de conflict. Ca asa vrea muschiu oamenilor care are masina. Da pe principiu “n-are cum tocmai mie” o sa bag un Xanax acu inainte sa ma culc si maine…maine n-o sa stam mult macar.

In rest, Turcia trebuie vazuta pe indelete. E a dracu de mare si nu trebuie mers in cacaturile astea de zone turistice pline de chartere si de all inclusive (as in Bodum, Kusadasi, etc, unde ai dat bani pe all inclusive si tre sa stai sa te indopi, nu?). E de mers acolo la ea in inima. E fantastic, jur. Nicaieri nu cred ca se mai traieste ca aici la ei. Si e tare rau ca toti sunt fericiti. Ca vand guma, ca au hoteluri, toti sunt light si sunt bine dispusi. Si au multe pisici. Cum sunt la noi cainii, numa ca daca ele sunt mai mici nu par asa de multe ca cainii, da sunt mai multe cred. Io am mai fo’ de vreo cateva ori pe la ei, da numa acu am fost atenta, ca asa-i daca esti mai mic si mai prost si n-ai ochi decat pentru inghetata, nu vezi nici pe dracu. Cea mai tare e ca, daca la ei nu e voie sa insulti sau sa te iei de femei cum fac la noi taranii de te pipaie de-ti vine acru, au gasit solutia pentru problema animatoarelor si dansatoarelor: transexualii. Imi place de ei. Imi par masculini, si totusi witty ca femeile. Avea glumite dragute ala pe care l-am vazut eu pe vasul pe care eram eu, in turca ce-i drept, da io eram binedispusa si am ras oricum.