Stand2Still

Am fo’ aseara la Patrice, pe ultima suta de metri asa m-am hotarat. Nu ca nu ascult Patrice ca chiar ascult si imi place tare (cacofoniile ma amuza si le fac intentionat), da’ ma gandeam la Arene ca la un mare lighean si la public ca la niste sosete puse la inmuiat, ingramadite si imbibate de apa cu chestii. Ba da’ cald mai e afara, Doamne, si ma gandeam daca pe pamant langa asfalt e asa cald, ca cald i-o mai fi fost lu’ bietu Icar.

Prima parte a concertului am stat lesinata pe un scaun si imi venea sa strang pe careva de gat. Nu stiu ce a cantat Patrice ca eram prea ocupata sa-mi confectionez evantaie improvizate si sa ma gandesc cum o sa mor eu de cald la concert la Patrice. Si ma mai gandeam la cum o sa sune articolele de ziar despre mine. Si a binecuvantat-o pe Suzi inspiratia si am coborat de pe scaune si ne-am bagat in tunel. Ce briza dom’le. De acolo a inceput sa-mi placa concertu’. Ma uitam la lume, cum ignora ecou’ care se facuse acolo de se auzea tare distorsionat. Iar omu’ behind my scene zicea ca e foarte tare cum sunt romanii dispusi sa se bucure. Toata lumea era dornica, nici un hater nici o mutra acra, nimic. Merita si ei niste evenimente ok intr-o incapere ventilata.

Una peste alta, m-am bucurat foarte tare la bisul lu’ Patrice. A cantat mult tare la bis. Intrase in film, cred ca si fumase ceva si ii placea. Nu stiu daca a mai vazut foame romaneasca de concert pana acum si parea ca ii prieste tare la orgoliu’. Cum era si normal, pe ce se excita multimea, de ce ii dadea Patrice mai cu foc. A incheiat apoteotic cu Everyday good, aproape cand intrasem eu in panica ca n-o s-o mai cante deloc.

In rest, o sa-mi tin notebooku’ in congelator. Il deschid si in juma de ora frige de tastez cu manusi ignifuge. Tin sa ii multumesc pe aceasta cale dragei mele proprietarei care a stipulat in actu’ aditional pe care il semnam de fiecare data cand platesc chiria, ca proprietara nu este interesata de achizitionarea unui aparat de aer conditionat. Semnalez ca chiriasa este interesata de achizitionara unui aparat pe care o sa-l si smulga din perete lasand o mare gaura atunci cand va pleca din minunata ei garsoniera nemobilata pe care din marinimie, proprietara a inchiriat-o cu doar 400 de euro. Mai precizez ca proprietara poarta vata in urechi. In iunie, almost iulie.

Ps. Ati observat acu’ nou’ trend cu codurile? Una doua avem coduri. 300 de zile pe an e cod de o culoare. Si au mai gasit jurnalistii lu’ peste inca una: temperatura resimtita. Nu e suficienta ca sunt 37 de grade la umbra. Stati asea ca corpu’ resimte 42 si jumate, iar la asfalt e si mai mult, iar daca stai fix in piata Rosetti cu picioarele catre sud si ochii catre nord, iar soarele bate facand un unghi de 47 de grade cu traiectoria lunii fata de pamant, atunci cand e reflux la marea Neagra si Steaua Polara e fix deasupra la Kuala Lumpur, e si mai cald. E cald in pula mea, e cald de crapi, am inteles, da ziceti-ne ce sa facem sa nu ne mai fie atat de, nu unde sa mergem sa ne fie si mai!